Manastirea Patroaia Deal este un asezamant monahal nou infiintat, situat la 80 km de Bucuresti, in comuna Crangurile, jud. Dambovita. Manastirea Patroaia Deal, cu hramurile Sfantul Dimitrie Izvoratorul de Mir, Izvorul Tamaduirii si Sfintii Apostoli Petru si Pavel, este cel de al doisprezecelea asezamant monahal din Arhiepiscopia Targovistei si va sustine viata duhovniceasca din sud vestul judetului Dambovita. Manastirea de maici a fost infiintata la initiativa inaltpreasfintitului Parinte Arhiepiscop si Mitropolit Nifon, slujba punerii pietrei de temelie fiind oficiata in anul 2008 si a fost ridicata cu sprijinul sculptorului Vasile Gorduz si a sotiei sale, artista Silvia Radu, dar si cu sustinerea deosebita a Centrului Eparhial al Arhiepiscopiei Targovistei si a domnului Dumitru Giurascu, primarul comunei, care a donat pamantul pe care este construita manastirea si a contribuit financiar la cheltuielile de ridicare a sfantului lacas.
Sfantul Cuvios Gheorghe este cinstit pe 3 decembrie. S-a nascut in anul 1730. Ajunge la Muntele Athos si vietuieste in Manastirea Vatoped. Mai tarziu devine ucenicul Sfantului Paisie Velicicovschi si-l insoteste pe acesta in Moldova, la manastirile
Sfantul Andrei, Apostolul romanilor, este sarbatorit pe 30 noiembrie. S-a nascut in Betsaida, in partea de nord a Tarii Sfinte. Impreuna cu fratele sau Simon Petru au fost ucenici ai Sfantului Ioan Botezatorul. Numele "Andrei" inseamna "curaj" sau "barbat
Sfarsitul lunii septembrie a adus, odata cu frunzele maronii ale toamnei, emotii pentru satenii din micutul sat Patroaia Deal, comuna Cranguri, Protoieria Gaiesti judetul Dambovita. Insusi Inalt Preasfintitul Mitropolit Nifon al Arhiepiscopiei Targoviste
La 80 km de Bucuresti, in judetul Dambovita, la iesirea din Gaesti, aproape de apele curate ale Argesului, in localitatea Patroaia-Deal, se inalta o manastire, ctitorie a sculptorului Vasile Gorduz si a sotiei sale, artista Silvia Elena Radu.